Niculai Barbă: „Pensiunile sunt pline de turiștii care au ales Bucovina pentru Sărbătoarea Crăciunului”

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, anunță că în această perioadă pensiunile sunt pline de turiștii care au ales Bucovina pentru Sărbătoarea Crăciunului.

„Zona de munte a județului Suceava este atracția preferată a turiștilor din țară și străinătate pentru sărbătorile de iarnă. Turiști vin în Bucovina și pentru peisaje, iar unii vor dori chiar să intre pe o serie de trasee turistice, amenajate de Salvamont Suceava și deschise în această perioadă. Pentru a vă bucura pe deplin de tot ce vă oferă natura din Bucovina, sunteți rugați să vă informați cu privire la fiecare traseu sau destinație și să aveți în vedere recomandările Salvamont”, a declarat Niculai Barbă.

Turiștii de pot bucura și de zăpadă în zona montană. Astfel, stratul de zăpadă este de 15-20 cm în masivele Rarău, Giumalău, Suhard, Bistriței și ajunge la 20-30 cm în masivul Călimani. În zonele unde vântul a viscolit zăpada, de regulă la limita dintre pădure și golul alpin, dar și pe jgheaburi, grosimea stratului de zăpadă poate ajunge și până la 1,5 m.

Salvamont Suceava face următoarele RECOMANDĂRI turiștilor:

– să țină cont de atenționările de vreme rea, respectiv cod galben/portocaliu (vânt, precipitații etc.) și să nu abordeze traseele montane care urmăresc crestele montane sau traseele dificile de acces în zona de creastă deoarece marcajele turistice, exceptând stâlpii indicatori, pot fi acoperite de zăpadă;

– să fie echipaţi corespunzător cu ghete de iarnă, jachetă de vânt, rucsac, căciulă, apă etc;

– să se informeze în legătură cu starea traseului ce urmează să fie abordat;

– în cazul în care consideră că au anumite probleme sau au pierdut marcajul traseului, este indicat să telefoneze serviciului salvamont pentru informaţii sau pentru intervenţii în timp optim, pentru a se evita situaţii neplăcute, uneori critice.

Având în vedere situația din teren, Salvamont Suceava transmite și o serie de ATENȚIONĂRI:

– pentru traseele montane din masivul Călimani, respectiv zona de creastă Frumușica – Călimaniul Cerbului – Rățitiș – Halda Ilvei – Șaua Negoiu – Vf. Pietrosu – Coada Pietrosului – Gruiu (marcat cu bandă roșie) și accesul spre/dinspre parcare exploatare – Șaua Nicovala (triunghi albastru) sunt obligatorii colțarii și pioletul iar traseele sunt recomandate doar celor cu experiență;

– pentru traseul marcat cu bandă roșie, Rarău – Giumalău, sunt necesari colțari deoarece există zone în care predomină gheața pe poteca turistică;

– drumul spre exploatarea Călimani, din Gura Haitii, este accesibil pentru autovehiculele cu tracțiune simplă doar până la barieră, circa 4 km, după care pe drum sunt numeroase poduri de gheață și există pericolul ca mașinile să rămână suspendate;

– drumul spre cabana Giumalău este accesibil doar 4 km, după care apar poduri de gheață.

Sunt închise următoarele trasee montane:

a. în masivul Călimani:

– traseul marcat cu punct roșu, între șaua Negoiu și Poiana Izvoarele;

– traseul marcat cu punct albastru, între Gura Haitii și Vf. Călimaniul Cerbului;

– traseul marcat cu cruce roșie – Poiana Izvoarelor – Coada Pietrosului.

b. masivul Rarău:

– traseul marcat cu cruce albastră – circuit Pietrele Doamnei;

– traseul marcat cu cruce galbenă, Izvorul Limpedea – Rarău (turiștii pot urca pe traseul marcat cu punct albastru care pleacă spre Rarău de la baza pârtiei Rarău).

Pentru accesul auto în zona montană este recomandat ca autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă și lanțuri antiderapante deoarece pe unele zone de drum poate fi zăpadă, respectiv gheață.

Știri zi de zi, pentru tine!

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite

Știri ultimă oră