miercuri, ianuarie 19, 2022
2.3 C
Suceava
AcasăActualPeste o sută de monede medievale recuperate de polițiști. Două persoane au...

Peste o sută de monede medievale recuperate de polițiști. Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore FOTO

- Advertisement -

Peste o sută de monede medievale recuperate de polițiști. Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore

Poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, au desfăşurat, în cursul zilei de marți, o acţiune pe linia protejării patrimoniului cultural naţional, în cadrul căreia au fost depistate în flagrant delict două persoane, în timp ce ar fi tranzacţionat 103 monede medievale.

De asemenea, în cadrul dosarului penal, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire, poliţiştii au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în oraşul Podu Iloaiei şi judeţul Suceava.

În urma acţiunii, au fost ridicate cele 103 monede medievale, 21.000 de lei şi 1.750 de euro, precum şi telefoane mobile.

Din cercetări a rezultat faptul că monedele ar fi fost sustrase, la începutul lunii noiembrie 2021, dintr-un sit arheologic, din municipiul Iaşi.

În baza probatoriului administrat în cauză, un tânăr şi o tânără au fost reţinuţi de poliţişti, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Totodată, în cadrul dosarului penal sunt cercetate alte două persoane, încarcerate în penitenciar.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale, Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Ultimile Știri

Cele mai citite știri

Tag: