sâmbătă, septembrie 24, 2022
15 C
Suceava
AcasăActualPiețe volante în municipiul Rădăuți. Care este programul acestora

Piețe volante în municipiul Rădăuți. Care este programul acestora

Piețe volante în municipiul Rădăuți. Care este programul acestora

În municipiul Rădăuți va fi implementat un proiect pilot ce vizează piețe volante, amplasate în mai multe cartiere din oraș. Inițiativa aparține primarului Bogdan Loghin care vrea să vină în întâmpinarea nevoilor cetățenilor în vârstă și a celor cu un program de muncă ce nu le permite deplasarea spre piața centrală.

Aceste piețe volante vor funcționa în fiecare zi, de luni până joi, în intervalul orar 15.00 – 20.00, începând de luni, 5 septembrie, pe următoarea structură :

Luni – Zona Călărași – lângă fântâna arteziană – str. Călărași.

– Marți – Zona Obor – lângă Școala nr.6. – str. Oborului.

– Miercuri – Zona Piața Mică – lângă monumentul crucii – str. Mihai Viteazul.

– Joi – Zona Hurmuzachi – lângă fântâna arteziană ( vizavi de Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi ).

Pentru fiecare piață volantă se vor amenaja un număr de 6 – 8 tarabe, unde își vor comercializa marfa doar producătorii locali din Rădăuți și zonele limitrofe.

„Ne dorim ca prin acest proiect să facilităm accesul tuturor cetățenilor la diversitatea legumelor și fructelor proaspete, pe care o piață le poate oferi”, a transmis Bogdan Loghin.

Urmărește știrile BucovinaMedia.ro și pe Google News

Ultimile Știri

Cele mai citite știri

Tag: