Pus sub control judiciar după ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de 2,41 g/l alcool pur în sânge

AcasăActualPus sub control judiciar după ce s-a urcat la volan cu o...

Pus sub control judiciar după ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de 2,41 g/l alcool pur în sânge.

Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a luat măsura preventivă a controlului judiciar faţă de un bărbat din comuna Slatina, ce a fost reţinut la data de 02 septembrie pentru 24 ore de către organele de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Bărbatul, deşi nu deţinea permis de conducere şi avea o alcoolemie peste limita legală, respectiv de 2,41 g‰ (prima probă) şi 2,27 g‰ (a doua probă), a condus un autoturism pe drumurile publice, împrejurare în care a provocat un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.

Astfel, în data de 30 august, Secția nr. 7 Poliție Rurală Mălini a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie de 44 ani, din comuna Slatina, despre faptul că un bărbat beat a provocat o tamponare în satul Găinești.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au fost identificat cele două autoturisme implicate în tamponare, respectiv autoturismul la volanul căreia se afla apelanta, precum și autoturismul condus de un bărbat de 43 ani, din comuna Slatina, ambele autoturisme având avarii minore.

Din cercetări s-a stabilit faptul că bărbatul de 43 ani în timp ce conducea autoturismul pe raza satului Găinești, a întrat în coliziune laterală cu autoturismul femeii, după care a dus mașina la domiciliu, revenind pe jos la locul producerii incidentului.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul femeii rezultând valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul de 43 ani având un rezultat de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au prelevat mostre biologice.

De asemenea, fiind verificat în bazele de date s-a stabilit faptul că bărbatul de 43 ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite