miercuri, ianuarie 19, 2022
2.9 C
Suceava
AcasăActualȘeful Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, Ionel Postelnicu, avansat la gradul de...

Șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, Ionel Postelnicu, avansat la gradul de general de brigadă de președitele Klaus Iohannis FOTO

- Advertisement -

Șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, Ionel Postelnicu, avansat la gradul de general de brigadă de președintele Klaus Iohannis.

De Ziua României, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, colonelul Ionel Postelnicu, a fost avansat la gradul de general de brigadă, printr-un decret semnat de către Președintele României, Klaus Iohannis.

„Ziua Națională a României vine cu un eveniment semnificativ pentru cel care conduce și gestionează întreaga activitate a inspectoratului, dar și pentru întregul colectiv al unității. După 27 de ani de dăruire și devotament față de structurile militare în care a activat, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, colonelul Ionel Postelnicu, a fost avansat la gradul de general de brigadă, printr-un decret semnat de către Președintele României, Klaus Iohannis”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.

Absolvent al Academiei de Poliție „Al. I. Cuza” București, promoția 1995, general de brigadă Ionel Postelnicu a îndeplinit diferite funcții: comandat de subunitate, consilier juridic, ofițer specialist resurse umane, comandant de batalion, locțiitor al comandantului și comandant al Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, până în iunie 2021, când a preluat comanda Jandarmeriei Suceava, dând dovadă de foarte multă implicare.

„Este o onoare să primesc această distincție. Avansarea la gradul de general de brigadă reprezintă o împlinire a dorinței de autodepășire, un factor motivator de a mă responsabiliza și mai mult”, a transmis colonelul Ionel Postelnicu.

Ultimile Știri

Cele mai citite știri

Tag: