miercuri, august 10, 2022
14.9 C
Suceava
AcasăActualTrei suceveni vor reprezenta Romania la Olimpiadele Internaționale de Astronomie și Astrofizică...

Trei suceveni vor reprezenta Romania la Olimpiadele Internaționale de Astronomie și Astrofizică FOTO

Trei suceveni vor reprezenta Romania la Olimpiadele Internaționale de Astronomie și Astrofizică

În perioada 3 – 8 iulie, s-a desfășurat la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava Selecția Loturilor Restrânse ale României pentru Olimpiadele Internaționale de Astronomie și Astrofizică care vor avea loc anul acesta. Acest program de selecție este organizat de Ministerul Educației prin Inspectoratul Școlar Județean Suceava în parteneriat cu Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava și Societatea Științifică Cygnus.

La Suceava au fost prezenți 26 de elevi cei mai buni din țară dintre care 10 juniori ( adică elevi care au împlinit maxim 15 ani anul acesta) și 10 seniori (adică elevi de nivel liceal cu vârsta mai mare de 15 ani). Din lotul lărgit al României au făcut parte și 3 elevi suceveni (doi juniori și un senior) și anume: Palaghianu David din cl. a VII-a, Barac Bologa Rafaela Alexandra din cl. a IX-a și Sîrghi Dragoș Andrei din cl. a XI-a toți fiind de la Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” din Suceava

În urma probelor de selecție s-au selectat zece elevi seniori care vor forma cele două echipe ale României și care vor participa în perioada 14-22 august în localitatea Kutaisi din Georgia la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică. Seniorii au susținut următoarele probe: proba teoretică de astronomie cu durata de 4 ore, proba de analiză de date cu durata de 4 ore, proba teoretică de astrofizică cu durata de 5 ore și proba observațională simulată adică hartă mută cu durata de 1 oră. În urma rezultatelor obținute la probă elevul Sîrghi Dragoș Andrei din cl. a XI-a de la Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” din Suceava s-a calificat în echipa a II-a la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică. care va avea loc în perioada 14-22 august 2022 în localitatea Kutaisi din Georgia.

Și la juniori avem rezultate deosebit de frumoase. În urma probelor s-au selectat 3 elevi juniori ce vor participa la Olimpiada Internațională de Astronomie care se va desfășura în localitatea Matera din Italia în luna octombrie 2022. Juniorii au susținut următoarele probe: proba teoretică de astronomie cu durata de 4 ore, proba de analiză de date cu durata de 4 ore și proba observațională simulată adică hartă mută cu durata de 1 oră. În urma rezultatelor obținute, elevii Palaghianu David și Barac Bologa Rafaela Alexandra de la Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” din Suceava s-au calificat la Olimpiada Internațională de Astronomie în lotul României format din cei trei juniori, olimpiadă internațională care va avea loc în luna octombrie 14-22 în localitatea Matera din Italia. Alături de cei 2 suceveni mai este Boldureanu Andreea eleva în cl. a VIII-a de la Colegiul Național din Iași. De asemenea elevii Palaghianu David și Barac Bologa Rafaela Alexandra de la Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” din Suceava s-au calificat la Olimpiada Internațională de Astronomie și Științele Spațiului pentru Juniori care se va desfășura în luna noiembrie în România în localitatea Câmpulung Moldovenesc.

David Palaghianu și Dragoș Sîrghi sunt pregătiti la clasă de către profesor Amorăriței Carmen și de către inspectorul școlar general adjunct prof.dr. Petru Crăciun în cadrul cercului de astronomie de la Centrul Județean de Excelență.

Barac Bologa Rafaela Alexandra este pregătită la clasă de profesor Golda Sorin și de către inspectorul școlar general adjunct prof.dr. Petru Crăciun în cadrul cercului de astronomie de la Centrul Județean de Excelență.

Coordonatorii lotului olimpic al României olimpiada internațioanală de astronomie și astrofizică sunt doi suceveni: lect.dr. Cristian Pîrghie directorul departament Observator Astronomic Suceava și prof. dr. Petru Crăciun, inspector școlar general adjunct al ISJ Suceava.

Urmărește știrile BucovinaMedia.ro și pe Google News

Ultimile Știri

Cele mai citite știri

Tag: