Un bărbat din Dărmănești a fost reținut după ce a braconat o căprioară FOTO

AcasăEvenimentUn bărbat din Dărmănești a fost reținut după ce a braconat o...

Un bărbat din Dărmănești a fost reținut după ce a braconat o căprioară

Polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 45 de ani din comuna Dărmănești, pentru săvârșirea unei fapte de braconaj.

La data de 30 aprilie, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul SPR 5 Dărmănești au obținut o informație cu privire la faptul că pe raza comunei Dărmănești are loc un act de braconaj cinegetic.

Au fost identificați un bărbat de 45 de ani și o femeie, ambii din satul Dărmănești, care aveau asupra lor o pungă din plastic, iar în interiorul acesteia se aflau mai multe bucăți de carne și un cuțit tip briceag.

În cadrul verificărilor efectuate, bărbatul a relatat că la data de 29 aprilie, s-a deplasat în pădurea din zona comunei Todirești, unde a montat un laț din sârmă cu intenția de a bracona.

La data de 30 aprilie, în jurul orelor 14.00, acesta a mers să verifice capcana și a constatat că în acel laț a fost prinsă o căprioară care a decedat, iar leșul căprioarei a fost tranșat de către acesta cu cuțitul tip briceag, fiind ajutat de către femeia care îl însoțea.

La fața locului s-a deplasat și o echipă din cadrul Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase – IPJ Suceava, fiind continuate activitățile de urmărire penală.

În cauză s-a întocmit dosar de urmărire penală pentru comiterea infracțiunii de braconaj, tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv, practicarea vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari, vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă.

Exemplarul de căprior identificat și ridicat, precum și carnea de vânat identificată asupra bărbatului de 45 de ani au fost depuse la sediul DSVASA Suceava, în vederea efectuării examinării anatomopatologice.

Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei au fost ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care și capcana tip laț folosită la comiterea infracțiunii, precum și probe biologice ce urmează a fi supuse unor examinări în condiții de laborator.

În urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul SAESP – IPJ Suceava, au dispus continuarea urmăririi penale față de suspectul de 45 de ani, fiind dispusă reținerea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava .

În cauză sunt continuate cercetările în vederea probării întregii activități infracționale.

Polițiștii atrag atenția asupra faptului că infracțiunile de braconaj se pedepsesc cu închisoarea.

Conform Legii nr. 407/2006 constituie infracțiune de braconaj și se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda, urmatoarele fapte:

a) vanatoarea practicata de persoane care nu poseda permis de vanatoare;

b) vanatoarea fara respectarea conditiilor inscrise in autorizatia de vanatoare;

c) tentativa de a practica sau practicarea vanatorii fara a fi inscris in autorizatia de vanatoare individuala sau colectiva eliberata in conditiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv;

d) practicarea vânătorii cu laturi, ogari sau metisi de ogari;

e) emiterea de autorizatii de vanatoare prin care se depasesc cotele de recolta si cifrele de interventie aprobate pentru fiecare gestionar;

f) vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiții decât cele legale;

g) vanatoarea in Rezervatia Biosferei «Delta Dunarii», in parcuri nationale, in rezervatii stiintifice, in zonele cu protectie stricta sau in zonele de protectie integrala din celelalte arii naturale protejate, altfel decat in conditiile art. 39^1;

h) vanatoarea in perimetrul intravilan construit sau imprejmuit, altfel decat in conditiile art. 34;

i) vanatoarea pasarilor migratoare de apa in ariile de protectie speciala avifaunistica in care vanatoarea este interzisa si a speciilor care fac obiectul protectiei in ariile speciale de conservare cuprinse in fondurile cinegetice, fara respectarea prevederilor referitoare la vanatoare, din planurile de management ale ariilor protejate;

j) urmarirea vanatului ranit pe alt fond cinegetic apartinand altui gestionar, fara acordul acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vanatoare neinchisa in toc si in afara cailor de comunicatie;

k) vanatoarea pe alt fond cinegetic decat cel pe care vanatorul este autorizat sa vaneze;
l) vanarea in afara perioadelor legale de vanatoare la specia respectiva, conform anexei nr. 1 si prevederilor art. 36 sau aprobarii date pentru speciile din anexa nr. 2;
m) vanatoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, prin utilizarea lor in timpul deplasarii, precum si prin fixarea vanatului in vederea tragerii prin metoda la panda si vanatoarea prin folosirea dispozitivelor prevazute la art. 39 alin. (1) lit. ad);

n) vanarea mamiferelor si pasarilor cu mijloace neautorizate;

o) utilizarea, indiferent de scop, a substantelor chimice care provoaca intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de fauna cinegetica;

p) vanarea ursilor la nada sau la barlog;

q) accesul in fondurile cinegetice sau practicarea vanatorii cu capcane neautorizate, pasari de prada si arcuri;
r) accesul in fondurile cinegetice sau vanatoarea cu arbalete, arme la care percutia cartusului se realizeaza pe rama ori cu alte arme decat cele autorizate sau omologate, dupa caz, pentru vanatoare in Romania;
s) practicarea vânătorii cu arma altfel decât ținuta în mână.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite