luni, septembrie 20, 2021
Acasă Actual Un contrabandist și-a abandonat mașina plină cu țigări de contrabandă și a fugit în pădure VIDEO

Un contrabandist și-a abandonat mașina plină cu țigări de contrabandă și a fugit în pădure VIDEO

Un contrabandist și-a abandonat mașina plină cu țigări de contrabandă și a fugit în pădure

Sâmbătă, în jurul orei 08.30, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava au identificat pe comunicaţia Nisipitu –Lupcina, un autoturism marca Audi A4, înmatriculat în România.

Oamenii legii au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea acestuia, moment în care șoferul autoturismului a frânat brusc, a abandonat maşina şi a fugit.

Imediat, poliţiştii de frontieră au efectuat somațiile legale prin voce, dar persoana în cauză nu s-a supus şi a fugit în pădure.

În urma verificării autoturismului, s-a constatat că în acesta se aflau ţigări de contrabandă, fapt pentru care au fost transportate la sediul poliției de frontieră, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 6960 pachete cu țigări, de proveniemţă Duty-Free.

Întreaga cantitate de ţigări în valoare 81.432 leia fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul marca Audi A4 în valoare de 15.000 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Mai mult de atât, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că numărul de înmatriculare al maşinii folosite în activitatea infracţională aparţine unui autoturism radiat din circulaţie.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: contrabandă în formă agravantă şi conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, precum şi pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi documentarea întregii activități infracționale.

știri ultimă oră

Cele mai citite știri