Astăzi s-a semnat contractul pentru elaborarea strategiei de dezvoltare a județului Suceava pe perioada 2021-2027

AcasăAdministratieAstăzi s-a semnat contractul pentru elaborarea strategiei de dezvoltare a județului Suceava...

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că astăzi s-a semnat un contract extrem de important pentru județul nostru strategia de dezvoltare a județului Suceava pe perioada 2021-2027.

„Avem o strategie care se termină anul acesta. Șansa a fost că am lucrat la această strategie în primul meu mandat de președinte de Consiliu Județean și avem experiență în ceea ce înseamnă punerea în aplicare a unei strategii pentru județ”, a declarat șeful administrației județene.

El a precizat că licitația a fost câștigată de firma din București, Synesis Partners, iar reprezentantul acesteia, Florin Tache, a fost prezent la Suceava pentru semnarea contractului.

Valoarea întreagă a proiectului privind strategia de dezvoltare a județului Suceava este de 1,2 milioane de lei. Este vorba despre un proiect pe un Program Operațional privind întărirea capacității administrative. Durata de executare este până anul viitor, 16 decembrie 2021.

„S-au făcut mai mulți pași până în momentul de față pentru că noi am demarat procedurile încă din data de 16 iunie. Vreau să precizez că tot în această perioadă și Oradea, Clujul și Prahova și multe alte județe și orașe din România își stabilesc aceste contracte pentru strategia de dezvoltare. Dacă ne gândim la alte județe cum e Vasluiul, am văzut că și-au stabilit această strategie, dar valoarea contractului dumnealor este mai mică. Suceava are un contract ambițios, cu mai multe puncte. În afară de stabilirea strategiei de dezvoltare, vorbim de digitizare (acest proces atât de important în perioada următoare), formarea de personal care să urmărească aplicarea strategiei. Foarte important este și rolul Consiliului Județean pentru că trebuie urmărită pas cu pas respectarea acestei strategii”, a declarat Flutur.

Șeful Consiliului Județean Suceava a subliniat că își dorește ca această strategie să se facă în baza numeroaselor consultări cu populația, cu reprezentanți ai instituțiilor instituții din județul Suceava.

„Aș porni de la o realitate care se întâmplă astăzi, Suceava în perspectiva următorilor ani beneficiară a două importante autostrăzi și mi-am permis să le trasez aici : e odată Autostrada Nordului, care leagă Suceava de Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și legătura cu Ardealul și a doua este autostrada pentru care s-a semnat recent documentația, Autostrada Nord Sud, care vine din granița cu Ucraina de la Siret, leagă Siretul de Suceava, mai departe pe zona Liteni-Dolhasca și merge spre Pașcani. În perspectiva fondurilor europene județul Suceava va fi brăzdat de cele două autostrăzi nord-sud și est -vest și sigur trebuie să ținem seama și de autostrada de la Iași care vine prin apropiere de județul Suceava și merge spre Târgu Mureș. De ce am ridicat această problemă? Pentru că una e să discutăm de Fălticeni la 20 de km de autostradă, o perspectivă sau Vatra Dornei la 60 de km de autostradă vorbesc de Autostrada A8 sau alte orașe pentru că se schimbă complet prioritățile”, a spus șeful administrației județene.

Totodată, Gheorghe Flutur a declarat că în tema de proiectare a solicitat reprezetantului firmei creșterea calității serviciilor furnizate către populație, referindu-se în primul rând la acoperire cu servicii precum apa și canalizarea.

„Vreau să întocmim un registru al utilităților, să avem cadastrate străzile, să avem cadastrate rețelele de apă, de canalizare, diguri, rețele electrice rețele, de gaz metan. Când spun îmbunătățire mă refer la toate aceste entități furnizoare de servicii fie că sunt Apele Române, Transgaz, Cadastru, Romsilva, Drumurile Naționale, Drumurile Județene, cei care gestionează apa și canalul, telefonia, gradul de acoperire că suntem județ turistic și în momentul de față nu avem acoperire pe întregul județ. Zona transfrontalieră și accesibilitatea sunt lucruri pe care vreau să le avem în vedere. Sigur că într-o strategie discutăm de dezvoltarea economică”, a spus șeful CJ Suceava.

El speră în mandatul următor într-o întoarcere a tinerilor și a forței de muncă acasă.

„De aceea încercăm să deschidem parcuri industriale și zone care să dea de lucru oamenilor în județul Suceava. Să procesăm materia primă în județ pentru că suntem furnizori de produse agricole, lapte, carne, cartofi, lemn și va trebuie să găsim cele mai bune soluții și rețete. Iar primăriile să se consulte cu noi de fiecare dată când au inițiative și acțiuni care să răspundă strategiei generale de dezvoltare a județului Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite