sâmbătă, octombrie 16, 2021
Acasă Administratie Consiliul Județean Suceava propune un nou traseu turistic, drumul lui Ciprian Porumbescu de la Stupca la Putna

Consiliul Județean Suceava propune un nou traseu turistic, drumul lui Ciprian Porumbescu de la Stupca la Putna

Consiliul Județean Suceava propune un nou traseu turistic, drumul lui Ciprian Porumbescu de la Stupca la Putna.

Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, care a precizat că este vorba despre un traseu turistic deosebit de atractiv, ce poate fi parcurs inclusiv cu bicicleta într-o singură zi.

Acest traseu, care parcurge zone de o frumusețe deosebită din Bucovina, are și menirea de a reaminti turiștilor implicarea compozitorului Ciprian Porumbescu în organizarea Serbării de la Putna din 15 august 1871, alături de Mihai Eminescu sau Ioan Slavici, manifestare determinantă pentru definirea identității românești în istorie.

În urma discuțiilor avute cu istorici, cu specialiști în turism, cu primari, se propune ca traseul să înceapă de la Casa Memorială „Ciprian Porumbescu”, mormintele familiei Porumbescu, Muzeul „Ciprian Porumbescu”, apoi pe la Biserica din Ilișești, trecând pe lângă „Liră”, după care traseul continuă spre Putna prin Cacica.

“Propunem turiștilor să poată opta să iasă de pe traseu și să viziteze obiective turistice din apropiere cum ar fi Salina Cacica sau Basilica Minor cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Drumul continuă prin Solca, apoi o mică buclă, prin Marginea unde se poate poposi la Atelierul de ceramică neagră și la Mănăstirea Sucevița. Continuând spre Putna, traseul include și municipiul Rădăuți unde pot fi vizitate mai multe obiective. Traseul se încheie la Putna unde, pe lângă Mănăstire, se are în vedere și vizitarea celei mai vechi bisericii din lemn, dar și chilia lui Daniil Sihastrul. Pentru documentare, împreună cu o echipă tehnică din CJ Suceava, am parcurs traseul, urmând să folosim datele, fotografiile și imaginile la realizarea unor materiale de informare și de promovare a fiecărui punct de pe traseu”, a declarat Niculai Barbă.

știri ultimă oră

Cele mai citite știri