duminică, iunie 13, 2021
Acasă Actual Investiții de peste 11 milioane de lei la Colegiul Național "Petru Rareș"

Investiții de peste 11 milioane de lei la Colegiul Național “Petru Rareș”

Investiții de peste 11 milioane de lei la Colegiul Național “Petru Rareș”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că a fost aprobat proiectul cu finanțare europeană “Construire corp clădire cu săli de clasă și laboratoare pentru gimnaziu” pentru Colegiul Național “Petru Rareș”.

Valoarea proiectului european este de 6.262.315,03 lei, din care valoare eligibilă 5.003.734,19 lei.

“Totodată este în curs de finalizare proiectul finanțat cu fonduri proprii și atrase de la primărie “Centru documentare – informare”, pe care vrem să îl finalizăm și să îl dăm în funcțiune până la 01.09.2021. Valoarea acestui centru este de 4.870.015 lei”, a precizat edilul.

Gradul fizic de execuție acestei investiții este de 78,6%.

“Cu aceste două proiecte de investiții în valoare de 11.132.330 lei (aproximativ 2.270.000 euro), Colegiul Național Petru Rareș va dispune de 6 săli de clasă noi, spații expoziționale, spații pentru documentare – pedagogică modernizate și de o clădire cu o arhitectură deosebită. Municipalitatea suceveană sprijină performanța școlară prin realizarea unei infrastructuri școlare corespunzătoare!”, a declarat Ion Lungu.

știri ultimă oră

Cele mai citite știri