duminică, mai 9, 2021
Acasă Politică Gheorghe Flutur: "Am intrat în linie dreaptă în noul mandat. Prima noastră preocupare este restabilirea stării de normalitate și lupta cu această pandemie, încercând să fim alături de suceveni"...

Gheorghe Flutur: “Am intrat în linie dreaptă în noul mandat. Prima noastră preocupare este restabilirea stării de normalitate și lupta cu această pandemie, încercând să fim alături de suceveni” VIDEO

Gheorghe Flutur: “Am intrat în linie dreaptă în noul mandat. Prima noastră preocupare este restabilirea stării de normalitate și lupta cu această pandemie, încercând să fim alături de suceveni”

Gheorghe Flutur a anunțat că luni, 26 octombrie, au fost finalizate procedurile de instalare la Consiliul Județean a administrației liberare pentru un nou mandat.

“Vreau să le mulțumesc sucevenilor pentru votul din 27 septembrie. La o lună de zile după aceste alegeri am fost validați. A fost prezent și premierul Orban la depunerea jurământului meu ca președinte al Consiliului Județean Suceava. Astăzi au fost aleși vicepreședinți Cristi Crețu și Neculai Barbă, cei care până astăzi au fost consilierii mei la Consiliul Județean Suceava. Sunt foarte bucuros că s-a testat majoritatea din consiliu județean, 19 voturi în favoarea liberalilor. Ăsta este testul adevărat al solidarității liberale. Avem în față un mandat cu multe provocări. Astăzi au fost alese și cele șase comisii de specialitate. Toate au președinți din cadrul Partidului Național Liberal- la Buget Finanțe- Ioan Bădiliță, la Agricultură- Gheorghe Niță, la Urbanism -Ioan Morar, la Tineret, Sport, Turism – Tudor Plăcintă, la Administrație Publică – Vasile Tofan și la Învățământ și Sănătate profesorul Radu Pentiuc”, a declarat Gheorghe Flutur.

Acesta a anunțat că prima preocupare a Consiliului Județean Suceava este restabilirea stării de normalitate și lupta cu pandemia.

“Am intrat în linie dreaptă în noul mandat. Prima noastră preocupare este restabilirea stării de normalitate și lupta cu această pandemie, încercând să fim alături de suceveni. De aceea zilele viitoare vom avea o ședință de consiliu județean să aprobăm fonduri în această direcție. Îi asigur pe suceveni de toată deschiderea, buna credință, pentru a intra în normalitate județul Suceava. Îi asigur de deschidere în comunicare. Îi asigur că voi fi așa cum am fost și până acum un luptător pentru dezvoltarea acestui județ și asta nu o pot face singur. O pot și o voi face cu echipa liberală. Am încredere și în primarii din județul Suceava. Avem primari destoinici. Abia aștept să fie instalați toți primarii din județ, pentru că avem de gestionat această perioadă sensibilă și eu sunt convins că vom trece cu bine”, a transmis Gheorghe Flutur.

știri ultimă oră

Cele mai citite știri