spot_img

Ioan Bălan: „Limba română este limbă oficială a minorității române din Ucraina”

AcasăPoliticăIoan Bălan: "Limba română este limbă oficială a minorității române din Ucraina"

Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a declarat că a fost deosebit de bucuros când a luat act de decizia Guvernului de la Kiev prin care s-a decretat ca limba română să fie limba oficială a minorității române din Ucraina.

„Diplomația rămâne cel mai puternic instrument pentru a atinge cele mai importante obiective. Vă spun acest lucru din experiența eforturilor diplomatice pe care le-am întreprins în ultimii ani, atât ca deputat bucovinean, cât și ca președinte al Grupului de prietenie cu Ucraina din Parlamentul României.

În nenumăratele întâlniri pe care le-am avut cu reprezentați ai Parlamentului ucrainean, cu reprezentanți guvernamentali din statul vecin, cu ambasadori și miniștri, respectarea drepturilor minorității de români din Ucraina a fost mereu pe agenda discuțiilor. Respectarea dreptului românilor de la Cernăuți de a vorbi limba română și de a permite copiilor români să vorbească limba lor maternă a fost unul dintre obiectivele diplomatice majore pe care le-am urmărit alături de colegii mei din Grupul de prietenie cu Ucraina.

Evident că am fost deosebit de bucuros când am luat act de decizia Guvernului de la Kiev prin care s-a decretat ca limba română să fie limba oficială a minorității române din Ucraina. Am primit această veste ca pe o răsplată pentru eforturile diplomatice intense din ultimii ani și ca pe o confirmare a faptului că Ucraina se apropie tot mai mult de valorile și principiile europene. Mă bucur, de asemenea, că Guvernul de la Kiev a recunoscut și faptul că România a fost țara care a demonstrat cea mai puternică prietenie după ce poporul ucrainean a fost supus unei agresiuni barbare și ilegale a Rusiei.

Îmi exprim speranța ca acest succes diplomatic să fie doar începutul normalizării condițiilor pentru românii din Ucraina, pentru asigurarea accesului la învățământul în limba română și pentru o colaborare strânsă între cele două țări. Vă pot da asigurări că, așa cum am întreprins până acum eforturi diplomatice, la fel voi proceda și în continuare, cu toate instrumentele diplomatice pe care mi le conferă funcția de deputat”, a declarat Ioan Bălan.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite

spot_img