34 de persoane care au ieșit pe stradă după ora 22.00 sancționate cu 77.400 lei

AcasăEveniment34 de persoane care au ieșit pe stradă după ora 22.00 sancționate...

În seara precedentă, în intervalul orar 22.00-06.00 la nivelul județului Suceava au acționat peste 150 de polițiști, dar și  jandarmi și polițiști locali.

Polițiștii din cadrul IPJ Suceava au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale în valoare de 77.400 lei pentru nerespectarea prevederilor privind interzicerea deplasărilor după ora 22.00, respectiv încălcarea prevederilor art. 5 al Ordonanței Militare nr.2.

Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava, a precizat că în timpul acțiunilor s-a continut și difuzarea solicitării de a rămâne în case prin intermediul mijloacelor acustice din dotarea autospecialelor de poliție.

Control politie

Control in trafic. Politistii au aplicat primele amenzi pentru lipsa declaratiei care justifică deplasarea pe timp de noapte.

Publicată de Bucovina Media pe Luni, 23 martie 2020

„Activitățile vor fi permanentizate având în vedere că începând de miercuri s-a restricționat total circulația persoanelor în afara situațiilor prevăzute la art. 4 din Ordonanță”, a precizat Ionuț Epureanu.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite