587 de elemente de muniție descoperite de un bărbat în timp ce culegea ciuperci în pădurea din Siminicea FOTO

587 de elemente de muniție descoperite de un bărbat în timp ce culegea ciuperci în pădurea din Siminicea.

Grupa Pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a efectuat, pe parcursul zilelor de joi și vineri (24-25 iunie a.c.), două misiuni pirotehnice, în zona forestieră a localității Siminicea.

Un bărbat, care se afla la cules de ciuperci, a găsit mai multe elemente de muniție, iar pirotehniștii s-au deplasat la fața locului. În urma detectării terenului au fost descoperite, iniţial, 587 de elemente de muniţie sovietice, de diferite calibre, provenind din cel de-Al Doilea Război Mondial. Misiunea pirotehnică a continuat și pe parcursul zilei de vineri, când au fost descoperite și alte muniții.

În total, pe parcursul celor două misiuni, au fost descoperite 687 de lovituri acuplate cu proiectile explozive de artilerie antiaeriană calibrul 20 mm, un proiectil exploziv de artilerie antiaeriană calibrul 25 mm, două cartușe de infanterie calibrul 14,5 mm, două tuburi de cartuș de infanterie calibrul 14,5 mm și un tub cartuș de infanterie calibrul 7,62 mm.

Întreaga cantitate de muniţie a fost ridicată, transportată în condiţii de siguranţă şi depozitată provizoriu, urmând a fi distrusă într-un poligon autorizat, în perioada imediat următoare.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava revine cu un apel către populaţie, privind modul de comportare în situaţiile descoperirii unor elemente de muniţie. 

Astfel, sunt interzise: 

– atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte; 

– lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă; 

– demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente; 

– joaca copiilor cu diferite elemente de muniţie; 

– ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau în locuinţe. 

Populaţia trebuie să cunoască faptul că în zonele în care există sau se presupune existenţa unor muniţii neexplodate este interzis: 

– accesul persoanelor şi în special al copiilor; 

– executarea de săpături manuale sau cu mijloace mecanice; 

– executarea unor lucrări funciare; 

– circulaţia vehiculelor, oamenilor sau animalelor. 

Se vor anunţa imediat autorităţile locale sau Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă prin numărul unic de urgenţă 112, la descoperirea sau luarea la cunoştinţă despre existenţa muniţiei neexplodate. 

Indiferent de starea fizică sau de vechimea elementului de muniţie, pericolul ca acesta să fie activ şi să producă explozie este maxim. Prin urmare, orice operaţiune asupra muniţiei neexplodate trebuie să fie executată numai de către personal specializat, cu respectarea strictă a procedurilor de securitate. 

Citește și:

top citite:

Ultimile știri