A încălcat ordinul de protecție și a intrat în locuința bunicii. Bărbat din Frasin, reținut pentru 24 de ore

A încălcat ordinul de protecție și a intrat în locuința bunicii. Bărbat din Frasin, reținut pentru 24 de ore

Un bărbat din orașul Frasin a fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi încălcat un ordin de protecție provizoriu emis cu o zi înainte, prin care era obligat să părăsească locuința comună și să păstreze o distanță de cel puțin 100 de metri față de bunica sa.

Incidentul a avut loc vineri, 16 octombrie, în jurul orei 11.30, când sistemul de monitorizare electronică a semnalat apropierea bărbatului de zona interzisă, precum și pătrunderea acestuia în perimetrul protejat.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Frasin au fost sesizați și s-au deplasat la locuința femeii. Cu sprijinul operatorilor Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, aceștia au identificat bărbatul în bucătăria locuinței, deși avea obligația să părăsească imobilul și să nu se apropie de persoana protejată.

- Advertisement -

Femeia nu se afla la domiciliu în momentul intervenției.

Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, bărbatul locuia împreună cu bunica sa încă de la vârsta de doi ani. Pe fondul consumului excesiv de alcool și al conflictelor din familie, la data de 15 octombrie fusese emis un ordin de protecție provizoriu, valabil timp de cinci zile.

Măsurile dispuse prevedeau părăsirea locuinței comune din Frasin, păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de femeie și domiciliul acesteia, precum și purtarea permanentă a unui dispozitiv electronic de supraveghere.

În fața polițiștilor, bărbatul ar fi justificat revenirea în locuință prin faptul că venise să își gătească.

Acesta a fost condus la sediul Poliției Orașului Frasin, unde a fost deschis un nou dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

În cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale, iar prin ordonanța poliției a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție provizoriu, prevăzută de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 217/2003.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories