Abonamente gratuite pentru elevii înscriși la unitățile de învățământ din municipiul Suceava. Cum se pot reînnoi FOTO

Elevii care sunt înscriși la o unitate de învățământ din municipiul Suceava beneficiază de abonamente gratuite pe tot parcursul anului școlar 2024 – 2025.

Anunțul a fost făcut de viceprimarul Lucian Harșovschi care a precizat că începând cu data de 4 septembrie, pentru a se evita aglomerația, elevii își pot reîncărca abonamentele pentru întregul an școlar, la punctele de eliberare a titlurilor de călătorie din Obcini, Centru, Orizont sau Gară.

În cazul în care un elev nu se regăsește pe listele eliberate de unitățile de învățământ, acesta trebuie să prezinte carnetul de elev vizat și un act de identitate.

Elevii sub 14 ani trebuie să prezinte, pe lângă carnetul de elev, certificatul de naștere al acestuia și buletinul părintelui. 

De asemenea, și în acest an, elevii Liceului Natanael din Ițcani, elevii Școlii Gimnaziale nr. 6 din Burdujeni Sat, precum și elevii care merg spre Școala Gimnazială nr. 10 din zona Aleii Dumbrăvii, cartierul La Stejari, zona ANL Burdujeni, strada Putnei și împrejurimi, vor beneficia de autobuze dedicate transportului școlarilor.

În funcție de solicitările transmise de unitățile școlare către primărie, spre aprobare, vor fi adăugate microbuze pentru transportul școlar.Lunar au beneficiat de abonamente gratuite peste 11.000 de elevi, respectiv peste 1.300 de studenți.

„În ceea ce privește transportul metropolitan, joi, la ora 10.00, va avea loc o întâlnire cu primarii celor 8 localități din Zona Urbană Funcțională pentru a pune la punct ultimele detalii fără de care transportul metropolitan nu poate demara.Reamintesc și faptul că pe 6 septembrie, de Vinerea Verde, toți călătorii mici și mari au posibilitatea să circule gratuit cu transportul public local!”, a transmis viceprimarul Lucian Harșovschi.

Citește și:

top citite:

Ultimile știri