Accident cu o victimă la Pojorâta provocat de un tânăr intrat cu mașina pe contrasens

AcasăEvenimentAccident cu o victimă la Pojorâta provocat de un tânăr intrat cu...

Un tânăr a ajuns cu mașina pe contrasens și a lovit un autoturism care circula regulamentar. O persoană a fost rănită.

Accidentul a avut loc pe DN 17, pe raza comunei Pojorâta, sâmbătă după-amiază.

Autoturismul condus de către un tânăr de 23 ani, din județul Iași, a derapat din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum (carosabil umed) și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul condus de către un bărbat de 49 ani, din municipiul Suceava.

În autoturismul condus de către bărbatul de 49 ani se afla și un bărbat de 40 ani, în calitate de pasager, care a suferit leziuni în urma accidentului. Cu ocazia sosirii la fața locului a unui echipaj SMURD, acestuia i-au fost acordate îngrijiri medicale, dar a refuzat transportul la spital și internarea.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite