Accident rutier cu trei victime provocat de un tânăr de 19 ani

AcasăEvenimentAccident rutier cu trei victime provocat de un tânăr de 19 ani

Accident rutier cu trei victime provocat de un tânăr de 19 ani.

Un tânăr de 19 ani, din comuna Baia, a condus autoturismul pe D.J 209H, din direcția Fălticeni către Baia, iar la intersecția cu D.N2E, în afara localității Baia, a pătruns în intersecție fără să acorde prioritate de trecere autoturismului condus de un bărbat de 31 de ani, din județul Tulcea, care circula regulamentar pe D.N 2E, pe relația Cornu Luncii – Spătărești, intrând în coliziune cu acesta.

După impact, autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani a fost proiectat în autoturismul condus de un bărbat de 50 ani, din comuna Rădășeni, care era oprit pe D.J 209 H, pe sensul de mers Baia – Fălticeni, pentru a acorda prioritate de trecere vehiculelor care aveau acest drept.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 31 de ani dar și a soției acestuia de 30 de ani și a fiului minor de 4 ani, pasageri în autoturism.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite