Accident grav la Poiana Stampei. Un bărbat a decedat și alte trei persoane au fost rănite FOTO VIDEO

AcasăEvenimentAccident grav la Poiana Stampei. Un bărbat a decedat și alte trei...

Accident rutier grav pe raza localității Poiana Stampei, marți dimineață.

Un autoturism și un autotren au intrat în coliziune.

În urma accidentului patru persoane au fost rănite, una dintre ele a rămas încarcerată.

La fața locului au intervenit cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD și două echipaje SAJ.

Cadrele medicale au găsit victima încarcerată în stare de inconștiență. Pompierii militari au extras-o din mașina, și i s-au aplicat manevre de resuscitare.

Din nefericire victima ( un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani) nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul.

În evenimentul rutier au fost implicate cinci persoane, patru din autoturism (două femei și doi bărbați) și una din autotren.

Celelalte trei victime din autoturism au primit îngrijiri medicale la fața locului după care au fost transportate la spital.

Șoferul autotrenului nu a necesitat îngrijiri medicale.

Un bărbat de 58 de ani din municipiul Arad, în timp ce conducea autoturismul marca VW, pe DN 17 din direcția Vatra Dornei către Bistrița, ajungând la km 118 + 350 metri, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, din cauza vitezei neadaptată, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală un TIR, condus regulamentar de un bărbat de 37 de ani, din comuna Iacobeni.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 58 de ani și a altor trei pasageri din autoturism.

Un bărbat de 57 de ani, municipiul Arad, pasager pe bancheta autoturismului, a fost declarat decedat la locul accidentului.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite