luni, iulie 4, 2022
31.6 C
Suceava
AcasăEvenimentAccident rutier cu cinci răniți în Câmpulung Moldovenesc FOTO

Accident rutier cu cinci răniți în Câmpulung Moldovenesc FOTO

Accident rutier în municipiul Câmpulung Moldovenesc, între două autovehicule, joi dimineață.

În urma evenimentului rutier cinci persoane au fost rănite, dintre care, una a rămas încarcerată.

La fața locului au intervenit modulul SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare și

o ambulanță SMURD, cu sprijinul a trei echipaje SAJ.


În evenimentul rutier au fost implicați patru adulți și un minor. Victimele au fost transportate la spital.

În timp ce conducea autovehiculul pe strada Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, un bărbat de 49 de ani din municipiul Fălticeni, a efectuat un viraj la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu autoturismul condus în aceeași direcție de mers de un bărbat de 36 de ani, angajat în depășirea sa.

Din impact a rezultat rănirea conducătorilor auto și a trei pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 36 de ani, care au fost transportați cu ambulanțele la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto a fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Urmărește știrile BucovinaMedia.ro și pe Google News

Ultimile Știri

Cele mai citite știri

Tag: