luni, iulie 4, 2022
31.6 C
Suceava
AcasăEvenimentAccident rutier cu două victime pe raza localității Dumbrăveni FOTO

Accident rutier cu două victime pe raza localității Dumbrăveni FOTO

Accident rutier cu două autoturisme implicate pe raza localității Dumbrăveni, joi dimineață.

În urma evenimentului rutier, două persoane (un bărbat și o femeie) au fost rănite și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.Au intervenit la fața locului pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare cu sprijinul a două echipaje SAJ.

În timp ce conducea autoturismul pe DN29 în localitatea Dumbrăveni, o femeie de 43 de ani din județul Botoșani a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un localnic de 74 de ani.

Din impact a rezultat rănirea conducătorilor auto, care au fost transportați cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Urmărește știrile BucovinaMedia.ro și pe Google News

Ultimile Știri

Cele mai citite știri

Tag: