Accident rutier cu o persoană rănită la Marginea. Șoferul avea o alcoolemie de 0.63 mg/l alcool în aerul expirat
În seara zilei de 07 iunie, în jurul orei 20.15, un bărbat de 30 de ani, din comuna Marginea, conducea autorurismul pe DJ 209K, în interiorul localității Marginea, având direcția de deplasare dinspre comuna Volovăț către centrul localității Marginea.
În autoturism, în calitate de pasager se afla încă un bărbat.
Ajungând în dreptul unei case, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton al porților de acces în curtea imobilului respectiv.
În urma impactului, pasagerul din autoturism a fost rănit, dar a fost condus de șofer acasă. Cel din urmă nu a mers la poliție să declare evenimentul rutier, ci s-a deplasat la domiciliu.
În jurul orei, 21.30, victima evenimentului rutier a solicitat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță în vederea transportării la spital și acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost identificat de polițiști acasă, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilometru a rezultat o valoare de 0,63 mg/l alcool în aerul expirat, fapt pentru care s-a dispus recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.