Bucovina MediaEvenimentAccident rutier cu o persoană rănită pe raza localității Poiana Stampei...

Accident rutier cu o persoană rănită pe raza localității Poiana Stampei FOTO

Accident rutier cu o persoană rănită pe raza localității Poiana Stampei

Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile pe raza localității Poiana Stampei, sâmbătă dimineață.

În urma evenimentului rutier o persoană de sex feminin a fost transportată la spital de către echipajul SMURD.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Punctului de Lucru Poiana Stampei cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2).

O femeie de 54 ani, din municipiul Rădăuți, a condus autoturismul Ford Focus, pe D.N.17, pe raza comunei Poiana Stampei, circulând din direcția Vatra Dornei către Bistrița.

La un moment dat, aceasta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de podeț aflat pe partea dreaptă a drumului. 

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilometrul, valoarea fiind negativă. Acesteia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară unei femei de 53 ani, din municipiul Rădăuți, pasageră pe scaunul din dreapta față a autoturismului. Aceasta a fost transportată, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, la C.P.U. din cadrul Spitalului Municipal Vatra Dornei.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunea de ,,vătămarea corporală din culpă”. 

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI