duminică, ianuarie 16, 2022
-2.3 C
Suceava
AcasăEvenimentAccident rutier cu patru răniți pe raza localității Cumpărătura FOTO VIDEO

Accident rutier cu patru răniți pe raza localității Cumpărătura FOTO VIDEO

- Advertisement -

Accident rutier cu patru răniți pe raza localității Cumpărătura, județul Suceava.

Două autoturisme au intrat în coliziune frontală pe raza localității Cumpărătura, marți dimineață.

În evenimentul rutier au fost implicate patru persoane.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD TIM).

În sprijin, au fost solicitate și echipaje ale Servicului de Ambulanță Județean Suceava.

Toate cele patru persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate la Spitalul Județean Suceava.

La fața locului a intervenit și prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, medic şef UPU-SMURD Iaşi, coordonator SMURD în regiunea de Nord-Est a ţării, care se afla în drum spre sediul ISU Suceava.

Deoarece sunt scurgeri de carburanți pe șosea, la fața locului a fost trimisă și o autospecială de stingere, pentru sablarea carosabilului.

În timp ce conducea autoturismul pe DN 2 E, având direcția de deplasare localitatea Bunești către localitatea Cumpărătura, un bărbat de 48 de ani din judeţul Neamţ a pătruns pe marcajul transversal ce desparte sensurile de mers intrând în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 74 de ani din municipiul Fălticeni.

Din accident a rezultat rănirea conducătorilor auto şi a doi pasageri din autoturismul condus de bărbatul din judeţul Neamţ, care au fost transportaţi cu ambulanţele la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto de 48 de ani a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, din cauza stării de sănătate, bărbatul de 74 de ani nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal..

Ultimile Știri

Cele mai citite știri

Tag: