duminică, octombrie 17, 2021
Acasă Eveniment Accident rutier grav între Pătrăuți și Dărmănești. O persoană și-a pierdut viața FOTO

Accident rutier grav între Pătrăuți și Dărmănești. O persoană și-a pierdut viața FOTO

Accident rutier grav între Pătrăuți și Dărmănești. O persoană și-a pierdut viața

Un accident rutier grav s-a petrecut duminică după-amiază pe DN 2, între localitățile Pătrăuți și Dărmănești.

În evenimentul rutier au fost implicate patru persoane. Una dintre victime a fost găsită de echipajele medicale ajunse la fața locului în stare de inconștiență.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (EPA si TIM), cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Pentru persoana găsită în stare de inconștiență au fost aplicate manevre de resuscitare.

Din nefericire, victima nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul acesteia.

Celelalte trei persoane implicate în accident sunt transportate la UPU Suceava.

Un bărbat de 69 de ani din municipiul Suceava a condus autoturismul marca Toyota Corolla pe DN 2 (E85), având direcţia de deplasare dinspre municipiul Suceava spre localitatea Pătrăuți.

Din cauze necunoscute (cel mai probabil cauze medicale) bărbatul a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune lateralo-frontală cu autoturismul marca Audi Q5 care era condus din sensul opus de către un bărbat de 52 de ani din satul Grănicești.

În urma impactului, autovehiculul marca Toyota Corolla s-a răsturnat și a ajuns pe cupolă pe acostamentul de pe partea dreaptă a drumului având în vedere sensul său de deplasare. Autoturismul marca Q5 a ajuns în șanțul de pe partea dreaptă a drumului având în vedere sensul de mers dinspre loc. Pătrăuți spre mun. Suceava.

În urma impactului a rezultat decesul bărbatului de 69 de ani şi rănirea a trei persoane.

știri ultimă oră

Cele mai citite știri