Accident rutier la Plopeni, după ce o șoferiță nu a păstrat distanța în mers
La data de 10 decembrie, în jurul orei 09.00, o femeie de 36 ani, din comuna Dumbrăveni, în timp ce se conducea autoturismul pe DN 29, raza localității Plopeni, a încetinit viteza, ca urmare a formării unei coloane de autovehicule pe același sens de mers, moment în care vehiculul condus de aceasta, a fost acroșat din spate de autoturismul, condus pe același sens de deplasare, de o femeie în vârstă de 35 de ani, care nu a păstrat o distanță regulamentară față de vehiculul din fața sa.
Urmare a coliziunii dintre cele două autovehicule, a rezultat vătămarea ușoară a femeii de 36 de ani, care a suferit și un atac de panică . Femeia a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.