Accident rutier la Poiana Stampei. Un șofer de tir a fost rănit după ce s-a izbit într-un mal de pământ
Miercuri dimineață, în jurul orei 10.20, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin apel la S.N.U.A.U.112 că pe DN17–comuna Poiana Stampei, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii au stabilit că un bărbat de 42 de ani, din județul Timiș, în timp ce conducea ansamblul de vehicule pe DN17 Poiana Stampei, din direcția Bistrița către Vatra Dornei, după o curbă ușoară la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus de mers și ieșind în afara drumului, unde a intrat în coliziune cu un mal de pământ.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, fiind recoltate și probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ,,vătămarea corporală din culpă”, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.