Accident rutier la urcare pe Mestecăniș. Patru persoane au fost rănite FOTO

Accident rutier la urcare pe Mestecăniș. Patru persoane au fost rănite

Două autoturisme au intrat în coliziune, miercuri după-amiază, la urcare pe Mestecăniș dinspre Valea Putnei.

În urma evenimentului rutier patru persoane au fost rănite.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanța SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ

Cele patru persoane rănite au primit îngrijiri medicale la fața locului și vor fi transportate la spital.

În timp ce conducea autoturismul pe DN 17 dincomuna Pojorâta, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, o femeie de 30 de ani din judeţul Iaşia pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condusregulamentar de un bărbat de 35 de ani din judeţul Suceava.Din impact a rezultat rănirea conducătoarei auto de 30 de ani şi a unui bărbat de 45 de ani din judeţul Iaşi, pasager in acelaşi autoturism, precum şi rănirea unei femei de 36 de ani din judeţul Suceava, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani, care au fost transportaţi cuambulanţale la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiindnegative, după care, la spital li s-au recoltat mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei. Oameniu legii au întocmit în cauză dosar penal.

Știri zi de zi, pentru tine!

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite

Știri ultimă oră