Accidentul de la Poiana Stampei a fost provocat de un șofer de 74 de ani care a adormit la volan FOTO

Accidentul de la Poiana Stampei a fost provocat de un șofer de 74 de ani care a adormit la volan

La data de 23 martie, în jurul orei 07.00, un bărbat de 74 ani, cu domiciliul în municipiul Botoșani, a condus autoturismul pe DN17, comuna Poiana Stampei, circulând din direcţia Vatra Dornei către Bistrița.

Când a ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător, acesta a adormit la volan, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule care tracta semiremorca cu condus de un bărbat de 64 ani, din comuna Verești, care se deplasa regulamentar din sens opus.

În urma accidentului rutier a rezultat rănirea conducătorului autoturismului, a ocupantei locului dreapta față, o femeie de 69 ani, din mun. Botoșani, cât și a ocupantei locului stânga spate din autoturism, o femeie de 59 ani, din municipiul Botoșani.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.

Acestora li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „vătămarea corporală din culpă”.

Știri zi de zi, pentru tine!

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite

Știri ultimă oră