Actiune de prevenire a corupției la Spitalul Județean Suceava. Angajații au stat față în față cu șeful Serviciului Județean Anticorupție.
Miercuri, 15 februarie, la inițiativa managerului Spitalului Judetean Suceava, dr. Calancea Alexandru, a avut loc la sediul unitatii sanitare o acțiune de prevenire a corupției cu scopul conștientizării consecințelor implicării în fapte de corupție.
Activitatea a fost realizată cu suportul profesional și instituțional al D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, reprezentată de comisar șef de poliție Asmarandei Marius.
Activitatea a vizat prevenția și conștientizarea consecințelor implicarii iîn fapte de corupție, la care au fost invitați:
- Comitetul Director;
- Toți șefii locurilor de muncă ( medici/asistenți/sef serviciu/birou) și/ sau înlocuitorii acestora, după caz;
- Reprezentanții tuturor sindicatelor;
- Oricare angajat al unității sanitare, care prezintă interes pentru activitatea de informare și conștientizare.
Având în vedere ca activitatea s-a dorit a fi dinamica, invitații au avut posibilitatea de a-si expune în cadrul intrevederii întrebarile/ nelămuririle cu privire la prevenirea faptelor de corupție.






