Acțiune desfășurată de polițiști în zona Rădăuți – Milișăuți – Vicovu de Sus

La data de 26 decembrie, în intervalul orar 19.00-23.00, pe raza de competență a Poliției Municipiului Rădăuți, Orașului Milișăuți și Orașului Vicovu de Sus, a fost organizată o acțiune cu efective mărite, la care au participat poliţişti din cadrul celor trei subunități

S-a acționat în filtre fixe/mobile cu efective mărite pe principalele artere de circulație cu risc de accident ridicat.

În cadrul acțiunii fost constatată o infracțiune flagrantă de furt calificat din locuință, respectiv doi autori au fost surprinși în flagrant de lucrătorii de poliție angrenați în acțiune, în timp ce sustrăgeau bunuri dintr-un imobil pe raza comunei Gălănești.

Totodată, a fost constatată o infracțiune flagrantă pe linie rutieră, respectiv ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

Au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.161 lei, au fost reținute nouă certificate de înmatriculare și seturi de plăcuțe și au fost suspendate trei permise de conducere.

De asemenea, în cadrul acțiunii au fost verificate 240 autoturisme și 257 persoane și s-au realizat 112 testări cu aparetele etilotest și drugtest.

Știri zi de zi, pentru tine!

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite

Știri ultimă oră