Home Eveniment Alexandru Moldovan a depus jurământul de investire în funcția de prefect FOTO

Alexandru Moldovan a depus jurământul de investire în funcția de prefect FOTO

Alexandru Moldovan a depus jurământul de investire în funcția de prefect

Alexandru Moldovan a depus luni dimineață jurământul pentru funcția de prefect.

”Este o onoare pentru mine desemnarea pentru un nou mandat de prefect al județului Suceava. Reprezintă totodată o garanție a cooperării instituționale cu conducerea Consiliului Județean Suceava, cu domnul președinte Gheorghe Flutur, căruia îi mulțumesc pentru încrederea ce mi-o acordă.

Asumarea acestei înalte funcții publice înseamnă pentru mine responsabilitate, și nu una clamată, ci una efectivă, de implicare în această perioadă de maximă încercare pentru noi toți.

Asumarea de care vorbesc va fi una prin fapte, prin adoptarea de măsuri și decizii antipandemice ferme, care vor pune în prin plan analiza medicilor și epidemiologilor, care vizează limitarea numărului de persoane infectate și salvarea de vieți omenești.

Este necesară o perioadă de solidaritate pentru oprirea pandemiei, pentru oprirea creșterii numărului de cazuri grave, care duc la blocarea spitalelor din județ, pentru oprirea deceselor.

Consider că trebuie asigurată o cooperare loială la nivelul tuturor factorilor de decizie, ai liderilor de opinie, ai reprezentanților cultelor religioase și ai partidelor politice, pentru a proteja cel mai de preț drept al nostru, viața!

Încă de la început am înțeles că pe lângă toate măsurile de prevenție a răspândirii virusului, cea mai importantă rămâne vaccinarea.

Trebuie să intensificăm, alături de medicii specialiști, eforturile privind campania de informare și vaccinare voluntară a populației, dublată de înțelegerea faptului că fiecare dintre noi este parte a acestui efort.

Sunt conștient că sunt multe domenii unde trebuie acționat, rapid și cu soluții, întrucât așteptările populației sunt mari. Dar, mai ales, sunt justificate.

Așa cum am mai afirmat, asigurarea serviciilor publice de calitate trebuie să fie principalul obiectiv al autorităților și instituțiilor publice, acest lucru reflectându-se și în conținutul jurământului pe care îl depunem”, a transmis Alexandru Moldovan.

Exit mobile version