spot_img

Amendă de 1.000 de lei pentru transport de material lemnos fără a avea documente de însoțire

AcasăEvenimentAmendă de 1.000 de lei pentru transport de material lemnos fără a...

Amendă de 1.000 de lei pentru transport de material lemnos fără a avea documente de însoțire

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Arbore au oprit joi, în jurul orei 13.00, pe DN2K din satul Arbore, o autoutilitară condusă de un bărbat de 38 ani, din comuna Arbore, care transporta material lemnos.

S-a procedat la verificarea autoutilitarei în aplicația SUMAL 2.0, ocazie cu care s-a constatat faptul că nu deține aviz pentru cantitatea de lemn transportată.

Autoutilitara a fost condusă la Ocolul Silvic Solca, iar în prezența unui lucrător din cadrul ocolului, s-a procedat la măsurarea materialului lemnos, fiind identificată cantitatea de 1,85 mc material lemnos rășinoase, în valoare totală de 284 lei.

Cantitatea de material lemnos a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Solca, iar șoferul autoutilitarei a fost sancționat contravențional confom art. 19 din Legea 171/2010 cu amendă în cuantum de 1.000 lei.

De asemenea, s-a constatat că autoutilitara nu avea transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile, autoutilitara fiind înstrăinată de la data de 25 octombrie 2018, fapt pentru care s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto, fiind totodată reținut certificatul de înamatriculare a autoutilitarei.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite

spot_img