Bărbat condamnat pentru abandon de familie, prins în PTF Siret

AcasăEvenimentBărbat condamnat pentru abandon de familie, prins în PTF Siret

Un bărbat din Udești, condamnat la închisoare pentru abandon de familie, a fost prins în PTF Siret, când încerca să iasă din țară.

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Siret au identificat și predat autorităților competente un cetățean român în vârstă de 38 de ani, care era căutat de autoritățile române pentru săvârşirea infracțiunii de abandon de familie.

Miercuri seară, în Punctul de Trecere al Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, B.V, în vârstă de 38 de ani, din comuna Udești, județul Suceava.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România, pe numele acestuia fiind emis, de către Judecătoria Rădăuți, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, bărbatul are de ispășit o pedeapsă privativă de libertate de 6 luni cu închisoarea, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj operativ al Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava. Bărbatul a fost dus în Penitenciarul Botoșani.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite