Bărbat din Șerbăuți prins de radar cu 114 km/h în localitate

AcasăEvenimentBărbat din Șerbăuți prins de radar cu 114 km/h în localitate

Un bărbat din Șerbăuți a fost prins de polițiști circulând cu viteza în localitate, deși avea permisul suspendat pentru infracțiuni rutiere.

Duminică dimineață, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a oprit pentru control pe DJ 209D din comuna Dărmăneşti, autoturismul condus de un bărbat de 31 de ani din comuna Şerbăuţi înregistrat de aparatul radar din dotarea poliției în timp ce rula cu viteza de 114 km/h pe un sector de drum cu limita legală de 50 km/h, motiv pentru care, a fost sancționat contravențional.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că, bărbatul de 31 de ani figurează cu permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite