Bătrână găsită spânzurată într-o anexă gospodărească

Stire din :

O bătrână de 71 de ani, din satul Udești, a fost găsită spânzurată într-o anexă gospodărească.

Descoperirea macabră a fost făcută chiar de nora acesteia, marți dimineață.

Bătrâna locuia împreună cu soțul, în satul Udești, comuna Udești.

La data de 07 februarie, în jurul orei 09.00, femeia se afla la domiciliu împreună cu soțul ei. La un moment dat, aceasta a ieșit din locuință, spunându-i bărbatului că merge la toaletă. După aproximativ 15 minute, la locuința acestora a ajuns nora celor doi, care pentru că nu a găsit-o în locuință pe soacra sa, a căutat-o prin gospodărie.

Aceasta a găsit-o pe bătrână în șura locuinței, spânzurată cu o sfoară de una din grinzile clădirii. Nora a tăiat sfoara, după care a apelat SNUAU 112, sesizând cele întâmplate.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SAJ Suceava, care a efectuat manevre de resuscitare, victima nu a răspuns pozitiv, fapt pentru care s-a constatat decesul acesteia.

La faţa locului s-a deplasat patrula de serviciu din cadrul S.P.R. 2 Ipoteşti, însoţită de tehnician criminalist din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul Criminalistic.

În urma cercetărilor de la fața locului, la examinarea sumară a cadavrului femeii, nu au fost constatate urme de violenţă pe suprafața acestuia.

Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării autopsiei.

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Știri citite:

Știri ultimă ora :