Beat la volan, a ajuns cu mașina în șanț

AcasăEvenimentBeat la volan, a ajuns cu mașina în șanț

Beat la volan, a ajuns cu mașina în șanț

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați prin SNUAU 112 că pe raza comunei Frătăuții Vechi o mașină a intrat într-un șanț.

Polițiștii au stabilit că, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, un bărbat domiciliat în comuna Frătăuții Vechi, s-a urcat la volanul autoturismului și l-a condus pe DJ 178F de pe raza comunei Frătăuți Vechi, fiind implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Bărbatul avea o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge și stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite