miercuri, decembrie 8, 2021
Acasă Eveniment Cioban înjunghiat la o stână din Broșteni

Cioban înjunghiat la o stână din Broșteni

Cioban înjunghiat la o stână din Broșteni. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore.

Lucrătorii Poliției orașului Broșteni au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un localnic din orașul Broșteni despre faptul că un cioban a fost înjunghiat.

Agresiunea a avut loc la o stână din satul Holda, orașul Broșteni, și totul a pornit pe fondul consumului de alcool și în urma unor neînțelegeri dintre doi ciobani.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, miercuri după-amiază, în jurul orei 17.00, la o stâna situată în zona denumită Căboaia din satul Holda, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a avut loc un conflict spontan între Sandu B. de 57 ani și Vasile C. de 61 ani (ciobani la stână), ocazie cu care primul l-a înjunghiat o singură dată pe al doilea cu un cuțit.

Un șofer din Broșteni care se afla cu autoturismul în apropierea stânii a observat un bărbat care îi făcea semn să oprească. Astfel, acesta a oprit iar ciobanul respectiv i-a relatat faptul că, un coleg de-al acestuia ce se află la stână, a căzut și s-a accidentat și are nevoie urgent de transport pentru a ajunge în orașul Broșteni și să fie preluat de un echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto văzând că persoana vătămată este în stare gravă, a urcat-o în mașină și a coborât dealul către orașul Broșteni, sat Holda, iar în momentul în care a ajuns la podul din zona „Căboaia„ și văzând că are semnal la rețeaua telefonică a apelat la SNUAU 112. Acesta nu a mai așteptat echipajele de intervenție la locul indicat prin telefon la 112 ci s-a deplasat spre Vatra Dornei pentru a se intersecta cu un echipaj medical.

Ulterior, în zona Barnar, de pe raza orașului Broșteni, un echipaj medical a preluat persoana în cauză și a transportat-o de urgență la UPU Vatra Dornei.

Ulterior, victima a fost transferată la Spitalul Județean Suceava, fiind supusă unei intervenții chirurgicale.

În baza probatoriului administrat, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de agresor sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de omor și reținerea acestuia pentru o durată de 24 ore. Acesta a fost introdus în arestul IPJ Suceava.

În cursul zilei de joi, bărbatul de 57 de ani a fost prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă.

știri ultimă oră

Cele mai citite știri