Circulația pe podul alternativ de la Milisăuți este întreruptă total, acesta fiind avariat de viitură FOTO

AcasăEvenimentCirculația pe podul alternativ de la Milisăuți este întreruptă total, acesta fiind...

Circulația pe podul alternativ de la Milisăuți este întreruptă total, acesta fiind avariat de viitură

Up date:

Potrivit reprezentanților DRDP Iași, având în vedere că lucrarea este în garanție, constructorul este mobilizat pentru aducerea variantei provizorii la starea inițială.

În paralel, continuă activitatea pe șantierul reabilitării podului peste râul Suceava de la Milișăuți, unde se execută lucrări la coronamentul ultimei pile, urmând ca, în următoarele săptămâni, să înceapă montarea grinzilor noi, transportate deja la teren.

Reamintim, pe fondul precipitațiilor din cursul nopții și a creșterii debitului râului Suceava, circulația pe varianta provizorie a podului de pe DN 2H, Milișăuți, a fost întreruptă total în această dimineață. Măsura a fost luată în regim de urgență, tocmai pentru a nu pune în pericol viața participanților la trafic.

În continuare, pentru traficul ușor destinat riveranilor pot fi folosite rutele locale, în vreme ce pentru traficul greu rămân stabilite rutele alternative stabilite odată cu începerea lucrărilor la podul de la Milișăuți.

Rute ocolitoare trafic greu:

Milișăuți – Rădăuți și retur

DN 2H, km 0+000 inters. DN 2, km 457+100, Iacobești – DN 2 (Românești – Bălcăuți) – inters. DN 2, km 471+785 cu DN 17A, km 83+315 – Bălcăuți – DN 17A (Dornești – Rădăuți)

Solca – Rădăuți – Suceava și retur

DN 2K (Solca – Milișăuți) inters. DN 2H, km 7+000 – DN 2H (Milișăuți – Rădăuți) – DN 17A (Dornești – Bălcăuți) – DN 2 (Bălcăuți – Românești – Suceava)

Știre inițială:

ATENȚIE! DN 2H / Milișăuți / SV. Din cauza creșterii debitului râului Suceava, pe fondul precipitațiilor din cursul nopții, circulația pe podul alternativ de pe șantierul existent este întreruptă total, acesta fiind avariat de viitură, anunță reprezentanții DRDP Iași.

Astfel, rămân valabile rutele alternative prin DN 17A, intersecție Bălcăuți DN 2 spre și dinspe Suceava.

De asemenea, se poate utiliza traseul DN 2K Solca – Milișăuți, care se desprinde din 2E Spătărești – Vicovu de Sus/ SV.

” La fața locului este prezentă o echipă a SDN Suceava și a constructorului care evaluează situația”, au transmis reprezentanții DRDP Iași.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite