luni, septembrie 20, 2021
Acasă Eveniment Coliziune între două autoturisme la ieșire din Suceava spre Pătrăuți. Trei persoane au fost transportate la spital FOTO

Coliziune între două autoturisme la ieșire din Suceava spre Pătrăuți. Trei persoane au fost transportate la spital FOTO

Coliziune între două autoturisme la ieșire din Suceava spre Pătrăuți. Trei persoane au fost transportate la spital.

Două autoturisme au intrat în coliziune la ieșire din Suceava spre Pătrăuți, marți după-amiază.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul a două echipaje SAJ.

În evenimentul rutier au fost implicate trei persoane care au fost evaluate la fața locului de echipajele medicale. Toate cele trei victime au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

O femeie de 57 ani, din comuna Pătrăuți, în timp ce conducea autoturismul pe DN2, având în vedere direcția de mers municipiul Suceava spre localitatea Pătrăuți, a pătruns pe sensul opus de circulație unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus regulamentar de o tânără de 19 ani, din municipiul Suceava. Potrivit primelor informații, șoferița a pierdut controlul asupra direcției de mers după ce i s-a făcut rău la volan.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a trei persoane, respectiv a celor două conducătoare auto, precum și a unei tinere de 17 ani, pasageră în autoturismul care se deplasa regulamentar.

Șoferițele au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.

știri ultimă oră

Cele mai citite știri