Coliziune între două tiruri pe raza localității Argestru, miercuri seară.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul pentru descarcerare cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Conducătorul unuia dintre autocamioane se afla în imposibilitatea de ieși din habitaclul autovehicului, acuzând dureri la membrele inferioare, fiind extras de către pompierii militari și predat echipajului SAJ.
Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri.
Conducătorul autocamionului a fost transportat la spital.
Un bărbat de de 47 ani, din comuna Podenii Noi, județul Prahova, a condus un autotractor care tracta semiremorcă și a intrat în coliziune față-spate cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 50 ani, din comuna Hălăucești, județul Iași.
În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto de 47 ani, acesta fiind transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testat cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative, recoltându-se și probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauzădosar penal privind infracțiunea de ,,vătămarea corporală din culpă”.



