miercuri, august 10, 2022
14.9 C
Suceava
AcasăEvenimentColiziune între trei autoturisme pe E85, în zona localității Dănila FOTO

Coliziune între trei autoturisme pe E85, în zona localității Dănila FOTO

Coliziune între trei autoturisme pe E85 în zona localității Dănila, miercuri dimineață.

În urma evenimentului rutier o persoană (femeie) a fost rănită și a fost transportată la spital.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2).

Un bărbat de 36 ani, din comuna Frătăuții Noi, a condus autoturismul pe DN 2, în afara localității Dănila și a intrat în coliziune față – spate cu autoturismul condus de o femeie de 32 ani, din comuna Marginea, care staționa în coloană, fiind ulterior proiectat în autoturismul condus de o femeie de 40 ani, din sat. Clit, comuna Arbore, care de asemenea, staționa în coloană.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Ulterior, au fost transportați la Spitalul Municipal Suceava pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Urmărește știrile BucovinaMedia.ro și pe Google News

Ultimile Știri

Cele mai citite știri

Tag: