Depistat beat la volan, după ce a depășit viteza legală
În seara zilei de 19 ianuarie, un echipaj de poliţie rutieră, în timp ce acţiona pe DJ 177, din localitatea Mănăstirea Humorului, în cadrul unei acțiuni pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză și a celor care conduc autovehicule fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a procedat oprirea unui autoturism, care circula având direcţia de deplasare dinspre or. Gura Humorului către Poiana Micului, cu viteza de 89 km/h în limitare de 50 de km/h, abatere înregistrată cu aparatul radar, montat pe autospecială.
La volanul autoturismului respectiv a fost identificat un bărbat de 54 ani, din localitatea Mănăstirea Humorului, care se afla singur în mașină.
Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care acesta a fost condus la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal aspectul comiterii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.