Șofer lăsat fără permis, după ce a fost prins beat la volan

Un șofer s-a urcat beat la volan și nu a vrut să oprească la semnalele polițiștilor.

Sâmbătă noapte, în jurul orei 22.20, patrula de ordine și siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce efectua activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier, pe raza localității Frătăuții Noi, pe drumul județean 178C, a efectuat semnale regulamentare de oprire luminoase și sonore autoturismului marca Volkswagen.

Conducătorul autoturismului inițial nu a oprit, însă ulterior, a oprit autoturismul și s-a conformat solicitărilor efectuate de către organele de poliție.

În urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit că acesta deține permis de conducere.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Conducătorul auto a predat permisul de conducere, fiindu-i eliberată dovadă fără drept de circulație.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Știri citite:

Știri ultimă ora :