Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, sub egida Consiliului Județean Suceava, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni și Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, organizează marți, 25 aprilie, începând cu ora 11.00, evenimentul „Din viața și opera lui Ciprian Porumbescu”: vizionare de film, prezentări, audiții, moment muzical.
Activitatea continuă ciclul de manifestări culturale organizate în Anul „Ciprian Porumbescu” și se dorește a fi o acțiune prin care se aduc în atenția publicului frânturi din viața și activitatea tânărului compozitor și patriot care s-a impus în întreg spațiul locuit de români ca fiind, așa cum muzicologul Viorel Cozma avea să aprecieze, „unul dintre cele mai mari talente pe care le are muzica românească” și, totodată, una dintre personalitățile marcante ale Bucovinei din cea de a II-a jumătate a secolului al XIX-lea.
Pe lângă prezentări despre viața și activitatea lui Ciprian Porumbescu, audiții și vizionarea unor fragmente de film, în cadrul evenimentului va avea loc și un moment muzical susținut de elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava, respectiv: PÂNZARIU Ștefania, clasa a IX-a A, interpretare vioară, ȘTEFURĂ Peter Cristian, clasa a X-a B, interpretare nai, FILIP Ioana, clasa a VIII-a A, interpretare vocală, FILIP Maria, clasa a VIII-a A, interpretare vocală; coordonatori: prof. Rotariu Maria, prof. Trifan Florentina, prof. Căruntu Maria, prof. Iacob Cezara, bibl. Andrei Lăcrămioara