Doi pietoni acroșați de o autoutilitară, la Vicovu de Sus. Un bărbat de 65 de ani și-a pierdut viață FOTO

Doi pietoni acroșați de o autoutilitară pe raza orașului Vicovu de Sus (Laura).

Up date:

În jurul orei 13.15, un barbat in vârstă de 58 de ani, din comuna Brodina, a condus autoutilitara pe strada Calea Bucovinei, pe raza oraşului Vicovu de Sus, pe direcția de deplasare Vicovu de Sus – Straja, a efectuat manevra de depășire a unui biciclist, a pierdut controlul autoutilitarei, pătrunzând pe constrasens, părăsind partea carosabilă și a lovit un cap de podeț, după care a lovit două persoane ce se aflau pe podeț.

În urma impactului a rezultat decesul unui bărbat în vârstă de 66 de ani și rănirea unui alt bărbat în vârstă de 70 de ani, ambii din localitate.

Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ urmand a fi transportat la Spitalul Municipal Rădauți pentru recoltarea probelor biologice de sânge.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentului și a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.

Știre inițială

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.
În urma evenimentului rutier un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani a fost declarat decedat, acesta prezentând leziuni incompatibile cu viața.


Unui alt bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani, constient, i s-a acordat primul ajutor de către echipajele medicale și paramedicale.

Ulterior, bărbatul în vârstă de aproximativ 70 de ani a fost transportat la spital de către echipajul SMURD.

Totodată, o pasageră din autoutilitară în vârstă de 26 de ani a fost transportată la spital de către echipajul SAJ.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut evenimentul rutier.

Citește și:

top citite:

Ultimile știri