Doi suceveni s-au ales cu dosare penale pentru “rele tratamente și cruzimi aplicate animalelor“

AcasăEvenimentDoi suceveni s-au ales cu dosare penale pentru “rele tratamente și cruzimi...

Polițiștii suceveni au întocmit două dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “rele tratamente și cruzimi aplicate animalelor“ unor indivizi care și-au bătut crunt caii. Cele două cabaline au fost luate de la proprietari și au fost duse într-un centru specializat unde vor primi tratament medical și hrană.

“După ce în săptămânile trecute polițiștii au intervenit în mai multe cazuri de cruzimi asupra unor animale, sesizate prin mijloace directe sau prin mass-media, în cursul zilei de luni , alături de voluntarii inimoși de la ,,Casa lui Patrocle” am salvat două cabaline, fiind identificate resorturi și proceduri care au permis preluarea acestora și conducerea într-un loc sigur, unde au șansa la o existență normală.De asemenea, polițiștii au identificat și pe cei suspectați de faptele de cruzime, fiind întocmite dosare penale, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsuri procedurale prin unitățile de parchet competente”, a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

Astfel, în cursul zilei de luni, având în vedere imaginile apărute în spațiul public, respectiv pe o rețea de socializare, din conținutul cărora se observă că un bărbat care lovește în mod repetat cu un obiect contondent un cal ce este înhămat la o căruță, la nivelul Poliției Orașului Salcea s-a constituit echipa operativă în vederea identificării acestuia și tragerii la răspundere penală.

Cu sprijinul președintelui Asociației „Casa lui Patrocle”  și urmare a desfășurării activităților investigative, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un bărbat de 28 ani, din comuna Dumbrăveni.

Polițiștii s-au deplasat la locuința acestuia unde a fost identificată și cabalina prezentând răni vizibile. În vederea examinării s-a solicitat sprijinul Direcției Sanitar Veterinare la fața locului asigurându-se prezența medicului din cadrul acestei instituții și a medicului din cadrul circumscripției sanitar-veterinare Dumbrăveni.

În urma examinării medicale a cabalinei s-a constatat că aceasta prezenta leziuni la nivelul picioarele din spate, motiv pentru care animalul a fost preluat cu o autoutilitară specializată de către Asociația „Casa lui Patrocle” și transportată la un centru de îngrijire. De asemenea, cabalina a fost examinată cu cititorul de microcipuri constatându-se că nu este cipată. La locuința bărbatului de 28 de ani au mai fost identificate șase cabaline, toate fără cip, urmând a fi efectuate verificări pentru a se stabili proveniența acestora și legalitatea deținerii.

Tot luni, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Șcheia au intervenit la un caz de pe raza comunei Bălăceana, unde o persoană și-a bătut calul după care l-a lăsat în șanț cu tot cu căruță.

S-a stabilit că luni, în jurul orelor 20.00, un tânăr de 21 ani, din comuna Berchișești, se deplasa cu atelajul hipo tras de un cal pe raza com./sat Bălăceana iar în dreptul unui imobil, calul a intrat într-un șanț de pe partea dreaptă a sensului de mers, șanț adânc de aproximativ un metru. Căruțașul a luat biciul și a început să lovească violent calul peste spate pentru a scoate căruța din șanț, dar văzând că nu poate să iasă din șanț a lăsat calul cu căruța acolo și s-a deplasat pe jos spre centrul satului Bălăceana. În momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului, calul prezenta excoriații pe spate și șchiopăta. Au fost identificați doi martori care au relatat agresiunea.

Polițiștii, împreună cu președintele Asociației „Casa lui Patrocle” au contactat medicul veterinar ce are competență pe raza comunei Bălăceana, ulterior cabalina a fiind preluată de către Protecția animalelor și transportată la un adăpost pentru animale unde va rămâne până la finalizarea cercetărilor.

Polițiștii au în ambele cazuri dosare penale sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de “rele tratamente și cruzime aplicate animalelor “ .

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite