Doi tineri și-au pierdut viața într-un grav accident rutier. Șoferul ar fi adormit la volan VIDEO

AcasăEvenimentDoi tineri și-au pierdut viața într-un grav accident rutier. Șoferul ar fi...

Doi tineri și-au pierdut viața într-un grav accident rutier. Șoferul ar fi adormit la volan

Marți dimineață, în jurul orei 06.00, un tânăr de 25 ani, din comuna Boroaia, se deplasa cu autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare Danemarca, pe DN17, având direcția de deplasare Păltinoasa – Ilișești.

La un moment dat, conducătorul auto (probabil pe fondul oboselii, a adormit la volan), a părăsit sensul de mers și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală ușoară cu autoturismul marca Audi, condus regulamentar de un tânăr de 20 ani din comuna Adâncata, pe direcția Ilișești – Păltinoasa și ulterior în coliziune frontală cu autoutilitara marca Iveco condusă, de asemenea, regulamentar, de un bărbat de 30 ani din comuna Dumbraveni, pe direcția Ilișești – Păltinoasa.

În urma impactului, pasagerul dreapta față al autoturismului marca Ford, o tânără de 24 ani, din comuna Trușești, județul Botoșani a suferit leziuni în urma cărora a survenit decesul, iar conducătorul auto a suferit leziuni, pentru care a fost nevoie de intervenția unui echipaj medical care a aplicat manevre de resuscitare, însă la ora 07.07 a fost constatat, de asemenea, decesul.

Ceilalți doi șoferi au fost testați cu aparatele etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite