Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești, un eveniment de marcă, inclus în Programul „Paștele în Bucovina”

Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești, ediția a XVIII-a, desfășurat în zilele de 1 și 2 aprilie, este un eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Ciocănești în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava.

„<Anul Ciprian Porumbescu> s-a aflat printre temele evenimentelor desfășurate în această perioadă la Ciocănești în cadrul Festivalului Național al Ouălor Încondeiate”, a anunțat Niculai Barbă, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava.

Pe durata a două zile, Ciocăneștiul a fost gazda unui eveniment de tradiție cu participanți din întreaga țară, care atrage an de an tot mai mulți turiști și specialiști din toate colțurile lumii și la care regăsim antrenată, cu toată energia, întreaga suflare a locului.

„Pentru Ciocănești, Sat Cultural al României, Festivalul Național al Ouălor Încondeiate reprezintă începutul calendarului cultural anual”, a transmis Niculai Barbă.

În cadrul Festivalului s-au desfășurat concursuri de încondeiat ouă, în aceste zile fiind prezenți la Ciocănești peste 130 de încondeietori din toată țara, au avut loc lansări de carte și un simpozion, tabără internațională de pictură, iar pe platoul Casei de Cultură s-a desfășurat Târgul Meșterilor Populari.

Peste 90 de elevi din județele Suceava, Bistrița, Botoșani, Covasna, Galați și Neamț și-au etalat aptitudinile de încondeietori în cadrul unui concurs interjudețean.

Gospodinele din Ciocănești s-au întrecut într-un concurs al coșurilor pascale, coșurile tradiționale specifice marii Sărbători de Paște cu care familia merge la sfințit în noaptea de Înviere, coșuri din care nu lipsesc pasca, ouăle roșii, cozonacul și preparate din carne și lapte.

„Ciocăneștiul, recunoscut pentru păstrarea tradițiilor și conservarea patrimoniului, surprinde mereu cu lucruri inedite. Este momentul să mă refer astăzi la oul cusut și să aduc în atenția tuturor gastronomia specifică, prin Ciorba ciocăneșteană, marcă înregistrată. Încondeietoarele din Ciocănești și-au adus contribuția la recăpătarea strălucirii de altădată a Cazinoului de la Vatra Dornei, obiectiv deosebit de important pentru turismul din zonă, care va putea fi vizitat chiar din acest an, odată cu finalizarea amplelor lucrări de renovare și restaurare.Toată această energie și frumusețea pe care o etalează Ciocăneștiul sunt rodul implicării fiecărui locuitor și al administrației. Recent s-a obținut finanțare pentru proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere și pentru proiectul restaurării a opt case cu o vechime mai mare de 100 de ani și s-au depus proiecte pentru mobilier școlar și pentru microbuze electrice”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava.

Festival Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești este inclus de ani buni în Programul „Paștele în Bucovina”, Program care a debutat în acest an pe 26 martie cu Festivalul „Buna Vestire” de la Fundu Moldovei.

„Tradițiile sunt la ele acasă în Bucovina, așa cum nu le regăsim nicăieri în altă parte. Mă bucur foarte mult să văd aici, și în întreg județul Suceava, sau participând împreună cu noi la evenimente de promovare din țară și de peste hotare, tineri alături de părinții lor, alături de bunicii lor; lucrul acesta arată că tradițiile în Bucovina sunt pe mâini bune, au un viitor sigur. Am văzut în aceste zile foarte multe mașini cu numere de înmatriculare din alte județe și din străinătate, ceea ce arată că se păstrează interesul deosebit pentru Festival. Constat cu bucurie că și aceste evenimente, și Ciocăneștiul în sine, contribuie la dezvoltarea turismului în Bucovina. Dacă vorbim de Programul „Paștele în Bucovina” și de turism, vreau să mai fac o mențiune, și anume, săptămâna viitoare, de Florii, la Moldovița, este o manifestare similară, iar de Sfintele Sărbători Pascale, organizăm un program deosebit la Suceava. Despre turism pot să spun că Ciocăneștiul este aproape plin, în perspectiva Sărbătorilor Pascale, iar în tot ceea ce înseamnă pensiunile din Țara Dornelor, procentul de ocupare se apropie de 90%. Același procent îl înregistrăm în zona Câmpulung Moldovenesc, Vama și Putna”, a declat Niculai Barbă.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI